Sala Polivalentă a fost, şi în acest an, gazda Cupei Liceelor la fotbal. 16 echipe au luptat pentru trofeu, împărțite în patru grupe. Câștigătoarea fiecărei grupe s-a calificat în semifinale. Rezultatele din semifinale au fost: – „Virgil Madgearu” – „Anghel Saligny” 2-9 – „Alexandru Ioan Cuza” – „Ludovic Mrazek” 3-2 Finala mică i-a avut ca protagonişti pe liceenii din „Virgil Madgearu” şi „Ludovik Mrazek”. Meciul s-a terminat 7-4 în favoarea celor de la „Madgearu”. În finala mare, „Anghel Saligny” a dispus de „Alexandru Ioan Cuza” cu 9-4. Finala mare a fost arbitrată de Alexandru Tudor și Cristian Nica, iar fostul secretar al LPF Valentin Alexandru a făcut premierea, alături de primarul Adrian Dumitru și directorul Carrefour, Valentin Popescu. Liceenii au primit cupe şi medalii, iar cele două finaliste, și echipament sportiv. Fiecare dintre jucătorii echipelor clasate pe podium a primit, în funcţie de locul ocupat, vouchere de cumpărături în valoare de 150, 100 respectiv, 50 de lei. Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Cătălin Pahonţu („Anghel Saligny”), iar golgheterul competiţiei a fost Nicolae Horea („Virgil Madgearu”), cu 20 goluri înscrise.