APIA efectuează plata beneficiarilor Măsurii 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor


APIA efectuează plata beneficiarilor Măsurii 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor.

De pe 10 aprilie 2020, APIA efectuează plățile aferente Măsurii 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor șipachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată la nivel național este repartizată astfel:

  • 29.792.492,55 euro, respectiv 138.937.288,99 lei pentru un număr de 146 de beneficiari care au accesat M14 – pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare;
  • 37.151.168,46 euro, respectiv 173.254.474,10 lei pentru un număr de 183 de beneficiari care au accesat M14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/ euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii 14 din Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.